Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Avalanșă de fake news lansată de Ambasada Rusiei în România

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 13 ianuarie 2022

O nouă dezinformare a fost lansată joi, 13 ianuarie, de reprezentanții Ambasadei Rusiei în România, în contextul tensionat din proximitatea Ucrainei, generat de desfășurarea masivă a trupelor ruse.

Într-un lung mesaj publicat pe pagina de Facebook, reprezentanții Ambasadei expun viziunea deformată în legătură cu mai multe evenimente. Trei dintre aceste poziții reprezintă manipulări flagrante, așa că am ales să le prezentăm.

Primul fake news: „În Republica Moldova Rusia a oprit războiul civil”

Reprezentanții Ambasadei se referă la războiul din regiunea transnistreană. Fără a intra în detalii istorice, care din punct de vedere al dreptului internațional nu au nicio relevanță, vom prezenta ce s-a întâmplat de fapt. Blocul comunist se destrămase iar Uniunea Sovietică se zdruncina din toate temeliile, pe fondul perestroika și glasnost, impuse de Mihail Gorbaciov cu câțiva ani înainte. În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească tendințele de debarasare de URSS și apropiere de România erau tot mai evidente. Pentru a opri acest avânt, Moscova a încurajat separatismul din regiunea transnistreană, care în 1990 și-a autoproclamat independența față de RSS Moldovenească. Apoi separatiștii, ajutați de trupe sovietice, și-a consolidat controlul, atacând secțiile de poliție ale Chișinăului, situate pe malul stâng al Nistrului. În 1992, după ce Republica Moldova și-a declarat independența, noile autorități constituționale au încercat să stabilizeze militar situația în regiune, însă nu au reușit. Separatiștii, bine echipați de Moscova, au rezistat pe poziții, totul culminând cu intervenția Armatei a 14-a în sprijinul acestora. Conflictul militar s-a încheiat în acel an 1992, după patru luni de ostilități, însă Moscova controlează și astăzi regiunea transnistreană prin intermediul unui guvern-marionetă și al trupelor militare pe care le staționează ilegal.

Al doilea fake news: În Osetia de Sud Rusia a protejat civilii și trupele ruse de menținerea păcii de agresiunea armată a regimului Saakașvili

Cu excepția contextului diferit, situația din Georgia este trasă practic la indigo cu cea din Republica Moldova. Pe fondul încercărilor de aderare la NATO ale Guvernului din Georgia, condus la acel moment de Mihail Saakașvili, Moscova a crescut finanțarea pentru mișcările separatiste din Osetia de Sud și Abhazia și chiar a trimis la Țhinvali mercenari, sub tot felul de acoperiri. Scânteia s-a declanșat pe 1 august 2008, atunci când un autoturism cu forțe de menținere a păcii georgiene a fost atacat. Imediat Guvernul de la Tbilisi a mobilizat Armata, însă Rusia a răspuns la rândul său, invocând pretextul apărării civililor, trimițând 20.000 de militari. Imediat a fost deschis un front și în Abhazia, iar doar câteva zile, aceștia au distrus firava rezistență georgiană. Pe 16 august s-a încheiat un acord de pace, Rusia și-a fortificat controlul regiunilor Osetia de Sud și Abhazia și a împiedicat aderarea Georgiei la NATO.

Al treilea fake news: În Crimeea, localnicii au votat pentru reunificarea cu Rusia după venirea neonaziștilor la putere în Kiev

Înainte de toate, trebuie subliniat că această afirmație se înscrie în registrul de relativizare a Holocaustului. Spre finalul anului 2013 la Kiev se nasc proteste, ca urmare a refuzului președintelui Ucrainei de la acea vreme, Viktor Ianukovici, de a încheia Tratatul de asociere cu Uniunea Europeană, care era văzut de mulți ucraineni ca un prim pas spre aderarea la blocul comunitar și desprinderea din siajul Federației Ruse. Au urmat în acea iarnă confruntări masive cu forțele de ordine, care au utilizat armament de război. Peste 100 de civili și-au pierdut viața și cel puțin 1.000 de persoane au fost grav rănite în aceste confruntări, care aveau să se încheie după fuga lui Yanukovych în Federația Rusă.

Temându-se că Ucraina își va lua destinele în propriile mâini, după izbânda protestatarilor din Maidan, Moscova decide să preia controlul asupra peninsulei Crimeea, un punct strategic la Marea Neagră și unde de altfel își staționa o parte din flota militară. La doar câteva zile după fuga precipitată a lui Yanukovych, pe 27 februarie, Moscova a trimis în Crimeea soldați, fără însemne,  care au preluat controlul celor mai importante instituții și punctelor strategice ale peninsulei.

Pe 16 martie, în momentul în care Armata Rusă controla toată Crimeea, este organizat un simulacru de referendum, nerecunoscut de Guvernul Ucrainei și ilegal din punct de vedere al dreptului internațional, pentru alipirea peninsulei la Federația Rusă. Cu cetățenii loiali Kievului puși pe fugă de noii ocupanți, rezultatul comunicat de Moscova a fost de 95% în favoarea alipirii, însă chiar și această cifră poate fi pusă serios sub semnul întrebării.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW