Polonia reia direcția politică europeană
Partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, a adoptat în luna august o decizie prin care alegerile generale din luna octombrie urmau să fie însoțite de un referendum. Cetățenii urmau să fie întrebați despre subiecte populiste legate de vânzarea activelor de stat către străini, creșterea vârstei de pensionare și imigrația ilegală. Acest referendum a fost practic preluat în întregime din strategia cu succes implementată de Viktor Orban în Ungaria pentru consolidarea regimului său iliberal, conform analizei politologului bulgar Ivan Krîstev, publicată în The Guardian.
Potrivit publicației, nu a fost pur și simplu un truc cinic pentru a permite cheltuirea banilor publici nelimitați în campania electorală a partidului de guvernământ, ci a fost un efort de a încadra alegerile ca un referendum asupra suveranității poloneze. A te opune referendumului și a vota pentru opoziție a însemnat nu numai că ai favorizat o pierdere a suveranității, ci și că ai susținut politicile economice neoliberale și ocuparea economică de către puteri „străine” precum Germania. Dreptul și Justiția erau siguri că era o tactică care nu putea merge prost.
Încercarea de a folosi un referendum alături de alegerile generale din Polonia ca un truc politic a eșuat atunci când opoziția l-a boicotat cu succes, doar aproximativ 40% dintre alegători participând. Acest lucru evidențiază o consecință adesea trecută cu vederea a guvernării național-populiste din Polonia, care este liberalizarea neașteptată a societății poloneze după opt ani de război cultural împotriva liberalismului.
Dreptul și Justiția, în căutarea unei strategii extrem de polarizante, au transformat inițial consensul cultural conservator care a caracterizat politica poloneză înainte de 2015 într-o majoritate electorală conservatoare, dar acest lucru a venit cu prețul fracturării acestui consens. În consecință, guvernul, cu sprijinul bisericii, a condus la o scădere semnificativă a frecvenței la biserică în rândul polonezilor mai tineri, iar un sentiment anti-bisericesc a condus la o majoritate pro-alecție. Mulți alegători mai în vârstă din opoziție, care anterior nu erau confortabili cu ideea căsătoriei între persoane de același sex sau cu politicile de sănătate a reproducerii susținute de UE, au devenit acum mai toleranți cu valorile și politicile culturale liberale.
Deși unii ar putea avea încă dubii cu privire la direcția societăților liberale moderne, ei și-au atenuat opoziția, deoarece opunerea drepturilor LGBTQ+ și imigrării în Polonia a implicat sprijin pentru partidul de guvernământ neapreciat. Similar cu modul în care acțiunile lui Vladimir Putin în Ucraina au dat naștere unei noi identități ucrainene, puternic anti-rusă, conflictul politic intern al lui Jarosław Kaczyński din Polonia a cultivat o identitate politică liberală care anterior era inexistentă în țară, relatează pulicația menționată anterior.
Alegerile din 15 octombrie au marcat un moment semnificativ în politica poloneză post-comunistă. În timpul „marșului unui milion de inimi” preelectoral, liderul opoziției Donald Tusk s-a referit la mobilizarea democraților în campania electorală drept „al treilea val al Solidarității”, primul val fiind în 1980-81 și al doilea în 1989. Acesta a subliniat că Coaliția Civică și-a propus să se înfățișeze ca o renaștere a mișcării Solidarității. Tusk a subliniat că alegerile nu au vizat doar determinarea viitorului țării, ci și cine are dreptul de revendicare la moștenirea Solidarității.
Alegerile recente ar putea marca sfârșitul unei ere în care liderii celor două blocuri politice principale făceau parte din generația eroică care a jucat un rol esențial în răsturnarea comunismului. Donald Tusk, în vârstă de 66 de ani, și Jarosław Kaczyński, în vârstă de 74 de ani, ambii își aveau rădăcinile ca activiști Solidaritatea, dar reprezentau diferite facțiuni în cadrul mișcării anticomuniste. Kaczyński a avut o viziune nostalgică asupra Poloniei de dinainte de război, în timp ce Tusk a imaginat o Polonie mai liberală. În timp ce aceste două viziuni au coexistat în timpul luptei împotriva comunismului, ele au fost într-o tensiune constantă după 1989, fiecare parte revendicând moștenirea Solidarității ca propria identitate politică.
Astfel, alegerile au ridicat o întrebare fundamentală: cine este moștenitorul legitim al mișcării Solidaritatea, Polonia naționalistă și catolică reprezentată de Kaczyński sau Polonia liberală exemplificată de Tusk? Tusk a reușit să-și transforme coaliția într-un partid de mândrie națională, revendicând istoria națională pentru cauze liberale. Încercarea Legii și Justiției de a încadra identitatea poloneză din secolul 21 ca o bătălie fără sfârșit împotriva Rusiei și Germaniei a eșuat în cele din urmă, potrivit jurnaliștilor de la The Guardian. Concentrarea lui Kaczyński asupra acestei lupte a devenit o religie personală.
Kaczyński a descris victoria opoziției ca pe o amenințare mai mare la adresa suveranității Poloniei decât o victorie a Rusiei în Ucraina. Sugestiile sale recente conform cărora forțele străine, în special Germania și Rusia, se aflau în spatele principalelor partide de opoziție, indică o problemă mai largă în politica poloneză. Deși opoziția a câștigat, este clar că există încă două „țări” distincte, iar noua coaliție de guvernare se va confrunta cu provocări.
FOTO: Pixabay
Comentarii