Război în UcrainaStirile zilei

110 zile de război / Operațiunile de traversare a râurilor din Donbas ar putea determina cursul războiului

Luni, 13 iunie, ziua 110 de război. Au continuat luptele acerbe pentru Severodonețk, guvernatorul regiunii Luhansk din estul Ucrainei precizând că forțele ruse controlează aproximativ 70% din oraș. La rândul său, armata ucraineană a transmis astăzi că soldații săi au fost împinși înapoi din centrul orașului Severodonețk, rușii înregistrând „un succes parțial”.

Între timp, cel mai recent raport al Ministerului britanic al Apărării arată că operațiunile de traversare a râurilor din Donbas ar putea determina cursul războiului. Amintim că, duminică, forțele rusești au distrus un pod care lega orașul Severodonețk de orașul geamăn Lysychansk, eliminând astfel o posibilă rută de evacuare a civililor, potrivit oficialilor locali.

Main News a transmis LIVE cele mai importante evenimente din ziua 110 de război în Ucraina:

21:03 – Președintele Klaus Iohannis ar putea ajunge joi, 13 iunie, la Kiev, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz și prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, scrie ziarul italian La Stampa, informația fiind confirmată și de G4Media.

DETALII AICI

19:16 – Şapte cadavre au fost descoperite luni într-o nouă groapă comună în apropiere de Bucea, unde s-au descoperit cadavre ale unor cvili după retragerea armatei ruse din regiunea Kiev, la sârşitul lui martie, anunţă Poliţia din Kiev – care precizează că civilii au fost executaţi cu un glonţ în cap şi că unele dintre vctime aveau mâinile şi genunchii legaţi -, relatează AFP.

17:32 – Trei atacuri ruse cu rachetă au atins au atins oraşul Priluki, în nordul Ucrainei, iar patru sate au primit ordin de evacuare din cauza ameninţării unor incendii în urma acestor bombardamente, anunţă luni autorităţile ucrainene, relatează AFP.

17:11 – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Suedia a făcut pași importanți pentru a îndeplini cerințele Turciei în vederea aprobării cererii de aderare a țării la alianța militară.

16:56 – Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a cerut ca Ucraina să primească statutul de șară candidată la UE „cât mai curând posibil”. Ea a subliniat că Ucraina ar trebui să adere la Uniunea Europeană în câțiva ani, nu în câteva zeci de ani.

16:48 – Marea Britanie a crescut drastic volumul de gaze naturale exportate către UE pe fondul războiului din Ucraina, ceea ce a dus la o creștere lunară record a exporturilor de bunuri către continent, în ciuda Brexitului.

Cifrele de la Oficiul Național de Statistică arată că exporturile de bunuri din UE au crescut pentru a treia lună consecutiv, ajungând la 16,4 miliarde de lire sterline în aprilie, cel mai ridicat nivel lunar în prețuri curente.

16:30 – Străini din 55 de țări servesc în Legiunea Internațională din Ucraina. Potrivit lui Damien Magrou, purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaționale, cei mai mulți luptători provin din SUA și Marea Britanie, însă, oameni din „fiecare parte a lumii, de pe fiecare continent” s-au oferit voluntari pentru a apăra Ucraina.

16:20 – Guvernatorul regiunii Cernihiv, Vyacheslav Chaus, a declarat pe 13 iunie că Rusia a lansat trei rachete asupra orașului Pryluky. Detaliile privind pagubele sau victimele nu au fost încă transmise publicului.

16:04 – China, Germania, Italia, Olanda și Turcia se numără printre cei mai mari importatori de combustibil fosil din Rusia.

16:00 – Aproximativ 1.200 de cadavre, inclusiv cele găsite în gropi comune, nu au fost încă identificate, potrivit șefului poliției naționale din Ucraina, Ihor Klymenko.

Poliția ucraineană a deschis proceduri penale pentru moartea a peste 12.000 de ucraineni, a declarat Klymenko într-un interviu acordat agenției de presă Interfax.

Peste 1.500 de civili au murit numai în Kiev, a precizat el.

15:43 – O navă care transporta 18.000 de tone de porumb ucrainean a ajuns într-un port spaniol la 13 iunie. Ucraina a transportat porumbul în Polonia cu ajutorul unor camioane și apoi l-a încărcat pe o navă în portul polonez Swinoujscie de la Marea Baltică.

15:31 – Trupele ucrainene din orașul Severodonețk, asediat în estul țării, trebuie „să se predea sau să moară”, a avertizat un lider separatist susținut de Rusia în așa-numita Republică Populară Donețk (RPD).

Eduard Basurin, adjunctul șefului Departamentului Miliției Populare din RPD, a fost citat de agenția rusă de știri RIA, care a declarat – „Au două opțiuni: fie urmează exemplul colegilor lor și se predau, fie mor. Altă opțiune nu există”.

15:03 – Președintele Finlandei, Sauli Niinistö, a declarat că atât Ucraina, cât și Rusia folosesc arme mai grele – inclusiv, în cazul Rusiei, bombe termobarice.

14:39 – Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să confirme dacă cancelarul Olaf Scholz se va deplasa joi la Kiev împreună cu președintele francez, Emmanuel Macron, și cu premierul italian, Mario Draghi.

14:05 – Biroul președintelui Volodimir Zelenski a anunțat, luni, că Ucraina va solicita 1.000 de obuziere și 500 de tancuri de la NATO.

De asemenea, Ucraina intenționează să solicite de la NATO 200-300 de lansatoare multiple de rachete, 2.000 de vehicule blindate și 1.000 de drone.

13:57 – Guvernatorul regiunii Luhansk, Serhiy Haidai, a declarat că trupele rusești au reluat ofensiva spre Zolote, regiunea Luhansk.

El a precizat, de asemenea, că Ucraina a respins un asalt rusesc asupra satului Vrubivka, în apropiere de Severodonețk. Potrivit lui Haidai, trei civili, inclusiv un copil de 6 ani, au fost uciși în Lysychansk la 12 iunie.

13:49 – Ocupanții ruși au furat peste 3.200 de tone de minereu de la o uzină din regiunea Zaporizhzhia. Potrivit trupelor ucrainene dislocate în regiune, un total de 54 de vagoane de marfă cu minereu au fost furate dintr-o uzină din satul Mala Bilozirka, regiunea Zaporizhzhia.

13:34 – Ministerul rus al Apărării a declarat că rachetele rusești au distrus o cantitate mare de arme și echipamente militare în regiunea Donbas din estul Ucrainei, inclusiv unele care au fost trimise din SUA și Europa.

Acesta a declarat că rachete de înaltă precizie au fost lansate în apropierea gării Udachne, lovind echipamente care fuseseră livrate forțelor ucrainene.

13:01 – Procuroratura generală a Ucrainei a transmis că 288 de copii au murit în război, începând cu 24 februarie, iar 527 de copii au fost răniți.

12:40 – Mykhailo Podolyak, un consilier prezidențial al biroului președintelui Ucrainei, a declarat pe Twitter că, pentru a pune capăt războiului, țara sa are nevoie de „paritatea armelor grele”.

11:26 – Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris situația din Severodonețk ca fiind „gravă”. Severodonețk a devenit epicentrul bătăliei pentru controlul regiunii Donbas de est.

11:11 – Mihail Kasyanov, prim-ministru al Rusiei între 2000 și 2004, a declarat pentru agenția internațională de presă AFP că se așteaptă ca războiul din Ucraina să dureze până la doi ani, dar că este convins că Rusia poate reveni pe calea democratică.

11:00 – Amnesty International a acuzat Rusia de crime de război în Ucraina, afirmând că atacurile asupra Harkovului – multe dintre ele folosind bombe cu dispersie interzise – au ucis sute de civili.

10:54 – Un oficial canadian a fost intens criticat pentru că a participat la sărbătorirea Zilei Rusiei la ambasada acestei țări din Canada.

Ministrul afacerilor externe, Melanie Joly, a declarat că este „inacceptabil” faptul că șefa adjunctă de protocol din cadrul Departamentului pentru afaceri globale al Canadei, Yasemin Heinbecker, a participat la evenimentul care a avut loc vineri.

10:47 – Ucraina a anunțat luni că forțele sale au fost împinse înapoi din centrul orașului Severodonețk, în estul țării, unde luptele cu Rusia au făcut ravagii timp de săptămâni, relatează AFP.

„Inamicul, cu sprijinul artileriei, a efectuat operațiuni de asalt în orașul Severodonețk, a avut un succes parțial, a îndepărtat unitățile noastre din centrul orașului”, a precizat armata ucraineană pe Facebook.

Guvernatorul local, Sergiy Gaiday, a declarat că „rușii au avut un succes parțial pe timp de noapte” în oraș.

10:32 – Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro (98 de miliarde de dolari) din exporturile de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său din Ucraina, majoritatea fiind trimise în Uniunea Europeană și la un preț mediu de export cu aproximativ 60% mai mare decât anul trecut, potrivit unui nou studiu.

10:17 – Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în discursul său de duminică seară, că generalii ruşi îi văd pe soldaţii lor ca fiind „carne de tun” şi că Rusia ar putea depăşi în această lună pragul de 40.000 de soldaţi morţi în războiul din Ucraina.

10:00 – În următoarele luni, operațiunile de traversare a râurilor vor fi probabil printre cei mai importanți factori determinanți în cursul războiului, a precizat Ministerul britanic al Apărării în cel mai recent raport al său privind războiul din Ucraina.

Sectorul central cheie, cu o lungime de 90 km, al liniei de front rusești din Donbas se află la vest de râul Siverskyy Donets și, pentru a obține succes în actuala fază operațională a ofensivei sale din Donbas, Rusia „va trebui fie să finalizeze acțiuni ambițioase de flancare, fie să efectueze traversări de asalt ale râurilor”.

Forțele ucrainene au reușit deseori să demoleze poduri înainte de a se retrage, în timp ce Rusia s-a străduit să pună în aplicare coordonarea complexă necesară pentru a realiza cu succes, sub foc, traversări de râu la scară largă, se arată în raport.

09:28 – În ultimele 24 de ore, 6.897 de cetăţeni ucraineni au intrat în România (în scădere cu 26% faţă de ziua precedentă).

„Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.385 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 34 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.033 cetăţeni ucraineni (scădere cu 4,6%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 12.06.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.186.070 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.220.599 ucraineni”, a transmis luni Poliția de Frontieră.

09:15 – Forțele rusești au distrus un pod care lega orașul Severodonețk de orașul geamăn Lysychansk, eliminând astfel o posibilă rută de evacuare a civililor, potrivit oficialilor locali.

Serhiy Haidai, guvernatorul provinciei Luhansk, a declarat duminică că armata rusă a distrus un pod peste râul Siverskyi care lega cele două orașe, lăsând în picioare doar unul dintre cele trei poduri.

09:00 – O zonă industrială în care se adăpostesc aproximativ 500 de civili se află sub tiruri de artilerie grea din partea forțelor ruse, a declarat guvernatorul regional, citat de Reuters.

Serhiy Gaidai, guvernatorul regiunii Luhansk din estul Ucrainei, care include Sievierodonetsk, a declarat pe Facebook că forțele ruse controlează aproximativ 70% din oraș și că luptele din zonă sunt acerbe.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button